Un gand, o idee, o dorinta si toate la un loc, un om, un singur om, dupa care poti imparti cerul si pamantul, care-ti poate saruta lacrimile, inca inailte sa se nasca, un gand pentru care poti spinteca lumea fara sa te doara, sau iti poti sfarama viata fara sa-ti pese... acesta este cel mai frumos si cel mai imposibil gand de pe pamant! Il port cu mine, desi nu e, ii sarut ochii in fiecare seara, pentru ca sunt ai mei, ii gust palma in fiecare dimineata, desi imi sunt atat de putine diminetile mele, ingenunchez inaintea lui, ca in fata unui altar de gheata care ma salveaza, imi umileste neputinta, imi masoara nerabdarea, ard in dorintele lui, fara sa ma regasesc in ele, imi iubesc iubirea mea si neiubirea din gand, iar daca ar fi sa o iau de la capat, as gandi la fel, fara ezitare, fara sa schimb nimic... pentru ca stiu si cred in gandul meu, stiu ca se va descoperi ca fiind doar gandul meu, cred in forta lui, in bataile inimii sale si in timpul care il leaga de mine.
Daca n-ar mai ramane nimic, daca s-ar risipi in lume, fara ca sa-l mai pot gandi macar o data, fara sa-i mai luminez ochii si timpul, mi-ar ramane visul pe care l-am visat impreuna, mi-ar ramane mainile inclestate in aceeasi rugaciune, sau talpile care se uneau in miez de noapte, mi-ar mai ramane adevarurile pe care le s t i m doar noi, chinul ochilor mei in neuitarea lui, sau amintirea unor clipe care ne pot bantui pana la capatul zilelor noastre.
Pentru ca nu pot iubi un gand care s-a dovedit a nu fi al meu, dar pot muri, in schimb, pentru el, imi deleg un singur judecator, la judecata suprema a gandurilor eterne, acesta fiind cel mai nemilos pe care l-as fi putut alege: TIMPUL! Am descoperit de curand, ca joc intr-un film prost, ca rolul atribuit nu mi se potriveste deloc, fara a avea pretentii la roluri de oscar, cred totusi, ca meritam un rol principal. Drept urmare, imi concediez regizorul, unicul vinovat pentru mediocritatea rolului pentru care m-a angajat si, daca as reusi sa stau putin de vorba cu scenaristul, cred cu convingere ca l-as transforma intr-un rol magistral. Nu de alta, dar toata viata am dorit sa fiu mandra de fiecare rol. N-am sa clachez tocmai la rolul existentei mele.
Dumnezeu-scenograf
Eu-regizor
Timpul- lumini si sunet
Destinul-rol principal
Mai am si replicile de final in versuri:
Iubirea mea, iti scriu din departare,
Sa-ti spun ca stiu si sti si tu cat doare,
As vrea sa simti, cum locul gol din mine,
Se umple tot mai mult si zi de zi,... cu tine!
Ti-am aratat in gand taramuri fermecate,
Si-n vise rataceai prin vai de mult secate,
Eu te ridic pe bolta, printre stele,
Iar tu-nsetat, cobori la tarmul marii mele...
Inima mea si astazi freamata-ntre maluri,
Ca spuma marii noastre, cuprinsa intre valuri,
Iti iert sarutul ratacit, pe urme neatinse
De tine, viata mea, intre greseli si vise...
Stiu eu pe cineva, care mi-ar putea canta versurile, dar n-am pile suficiente si nici forta de convingere, asa incat, am sa ma limitez la a-mi pune sperantele intr-un cantec, intr-alt cantec, deja existent, deja cunoscut, deja inteles:
Nana Mouskouri & Julio Iglesias - Se que volveras
Asculta mai multe audio Muzica
This entry was posted
on vineri, 27 noiembrie 2009
at 20:36
. You can follow any responses to this entry through the
.
